A fost odată un împărat mare și puternic. Nimeni nu se putea măsura cu el nici ca putere, nici ca sănătate, însă de la o vreme a simțit un pustiu în inimă și o lipsă de noimă în viața sa.
Într-o bună zi, spre amurg, împăratul s-a oprit să se odihnească în umbra unui crâng des, lângă un câmp... și ce credeți că a văzut? Pe câmp zăcea un bou, altul stătea înjugat, iar lângă ei plugarul, chiar în brazdă, și-a plecat genunchii, și-a înălțat mâinile și a strigat:
- Îți mulțumesc, Dumnezeule, slavă Ție!
S-a mirat împăratul și l-a întrebat pe țăran:
- Pentru ce dai mulțumită lui Dumnezeu?
- Cum să nu-I mulțumesc lui Dumnezeu când sunt om păcătos și vrednic de moarte, iar El, în loc să mă dea pierzării, îmi ia numai un bou, pe care tot El mi l-a dat anul trecut? Slavă Ție, Dumnezeule!
- Dar cum o să mai ari acum? - s-a mirat și mai abitir împăratul.
- Nu-i nimic - a zis plugarul, cu fața luminată de un zâmbet lin -, Domnul va rândui lucrurile cumva.
Împăratul s-a rușinat că trăind în belșug nu e în stare să se bucure ca acel om, care nădăjduia întru totul în Dumnezeu. A luat câteva monede de aur și le-a dat țăranului.
-Ia și cumpără-ți alt bou. Astăzi am învățat multe de la tine și îți sunt recunoscător.
-Nu ți-am spus eu, domnule, că Dumnezeu nu mă va părăsi? - a strigat plugarul văzând aurul. Slavă Ție, Dumnezeule!
Împăratul s-a dus acasă cu bucurie, însă din depărtare a văzut că palatul lui e cuprins de flăcări.
- Îți mulțumesc, Dumnezeule, slavă Ție! - a strigat el, căzând în genunchi și înălțându-și mâinile. Am fost nerecunoscător când îmi dădeai cu îmbelșugare, acum Îți mulțumesc îndoit pentru ceea ce iei de la mine. A venit vremea să mă ostenesc întru slava Ta, și cred că nu mă vei părăsi!
Și a dobândit împăratul credință în Dumnezeu, iar odată cu ea noima și bucuria vieții. Cu inimă ușoară a început să clădească un palat nou, și nu uita vreodată să mulțumească lui Dumnezeu pentru toate.
Apa vieții - 300 de istorioare cu tâlc duhovnicesc
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu