Rugăciunea este o lucrare lăuntrică a duhului nostru. Ea se poate exprima în cele mai felurite forme. Nu arareori ea se exprimă prin tăcerea noastră în faţa lui Dumnezeu - "tăcere" pentru că Dumnezeu vede tot adâncul gândurilor noastre, toate doririle inimii noastre, şi nu întotdeauna putem să le punem în cuvinte. Dumnezeu înţelege mişcările tainice ale inimii şi ne răspunde la ele...
Mă tem că înclini să crezi că rugăciunea înseamnă doar şedere înaintea icoanelor şi rostirea formulelor rânduite (de dimineaţă şi de seară, sau a Psalmilor). Bineînţeles, cu o astfel de rugăciune poţi să fii obişnuit încă din copilărie şi să o săvârşeşti în fiecare zi. Dar această rugăciune este cu totul nesatisfăcătoare şi nu epuizează problematica Rugăciunii.
A sta înaintea lui Dumnezeu nu înseamnă deloc "a sta înaintea icoanelor" ci a-L simţi în toată profunzimea conştiinţei ca pe Cel-ce-toate-plineşte, a-L trăi cu adevărat ca pe Realitatea cea Dintâi. De aceea, pentru rugăciune este folositoare orice poziţie a trupului...
Regula este următoarea: orice cuvânt, orice împrejurare prin care mintea şi inima se unesc într-o singură conştiinţă a lui Dumnezeu nu trebuie părăsite până când mintea, inima sau trupul nu obosesc.
Arhimandritul Sofronie de la Essex
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu