luni, 11 iulie 2016

Bisericuța din iad

  


    Un om a ajuns in iad. Desi era păcătos îl iubea totuși pe Dumnezeu și voia să se roage și să fie cu El. Așa că s-a hotărât să-si zidească o bisericuță. A început el să măsoare locul, ca să-i pună temelia. 
    Văzându-l un drac a venit și l-a intrebat ce face acolo. Omul i-a răspuns: "Vreau să zidesc o biserică în care să mă rog lui Dumnezeu". Dracul, când l-a auzit, s-a neliniștit: cum să zidești o biserică în iad?! 
    A încercat să-l împiedice, dar omul a rămas statornic în hotărârea sa și și-a continuat lucrul. Au venit atunci și alți draci. Aceștia au încercat să-l convingă de zădărnicia zidirii unei biserici, dar omul nici nu-i băga în seamă. In cele din urmă, l-au chemat pe însuși satana. Acesta a căutat în tot chipul să-l încredinteze pe om că nu are rost ceea ce face, cu amenințări și cu vorbe mieroase. In cele din urmă, văzând că nu poate face nimic să-l oprească, s-a umplut de amărăciune și, împreună cu ceilalți diavoli, l-au luat pe sus și l-au dat afară din iad!
    Asa si noi, în iadul în care trăim, să clădim "bisericuța" noastră prin rugăciune și iadul ne va arunca afară și ne vom pomeni în Rai!

Arhimandrit Sofronie Saharov

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu