sâmbătă, 28 mai 2016

Viaţa în duh filocalic - Despre curăţie


       Sufletul cel curat are puterea ca sã vadã în el însusi - ca într-o oglindã - pe Dumnezeu (Sf. Atanasie cel Mare).
       Oricât de mici sunt pãcatele, ele pãteazã constiinta, iar constiinta trebuie sã fie mereu curatã, dar se pãteazã totusi zilnic si atunci în toate zilele trebuie s-o curãtim (Sf. Vasile cel Mare).
       Curãtia nu vine numai din a nu face rele, ci si din a stinge cu totul relele, prin împlinirea cu grijã a celor bune (Sf. Diadoh al Foticeei).
       Cel ce vrea sã-si curete inima sã cheme necontenit pe Domnul Iisus Hristos împotriva vrãjmasilor spirituali (Cuviosul Isihie Sinaitul).
       De curãtia inimii este strâns legatã virtutea fecioriei. Prin curãtia inimii se întelege lipsa oricãrui pãcat, dar mai ales a pãcatului desfrânãrii (Sf. Ioan Hrisostom).
       Toti oamenii iubesc curãtenia lãuntricã. Cu toate acestea nu se pot curãti. De aceea trebuie sã cercetãm cum si prin ce putem ajunge la curãtenia inimii. Desigur cã nu altfel decât prin Cel ce s-a rãstignit pentru noi (Sf. Macarie cel Mare).
       Curãtia este pãzitã de smerenie, înfrânare, rugãciune necontenitã si meditatie duhovniceascã (Cuviosul Teognost).
       Curãtia inimii este cea mai înaltã treaptã a desãvârsirii, a sfinteniei. De aceea ea va fi rãsplãtitã cu cea mai mare fericire, care este privirea Feţei lui Dumnezeu (Învãtãturi de credintã ortodoxã).
        Inima curatã este aceea care nu mai este atrasã nimic din lumea aceasta. În ea venind Domnul, Îsi scrie Legile Sale ca într-o tãblitã (Sf. Maxim Mãrturisitorul).
        Nu putem ajunge la adevãrata curãtie dacã n-am ajuns mai întâi, în inima noastrã, la adevãrata smerenie (Cuviosul Casian).
       Viata necuratã împiedicã întelegerea adevãrurilor înalte (Sf. Ioan Hrisostom).
       Nu mã temeam de necurãtia hainei, ci de necurãtia poftei (Fericitul Augustin).
       Viata necuratã împiedicã întelegerea lucrurilor duhovnicesti (Sf. Efrem Sirul).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu