Pilda celor zece fecioare

In pilda celor zece fecioare, dintre care cinci erau intelepte si cinci nebune (Matei 25, 1-13), se spune celor din urma, referindu-se la lipsa untdelemnului: "Duceti-va si va cumparati". Intorcandu-se gasesc inchisa usa camarii de nunta si nu pot intra. Multi socotesc ca lipsa untdelemnului din candelele fecioarelor nebune simbolizeaza lipsa faptelor bune facute in viata. Interpretarea aceasta nu-i corecta intru totul. Daca le-ar fi lipsit faptele bune, ar mai fi putut sa fie numite fecioare, chiar daca erau nebune? Fecioria este o mare virtute, ca una ce imita starea ingerilor, putand inlocui toate celelalte virtuti.

Eu, nevrednicul, cred ca le lipsea harul Duhului Sfant. Facand fapte bune, fecioarele nebune, din punct de vedere spiritual, credeau ca viata crestineasca consta numai in aceste fapte. Am trait frumos, am facut milostenii, gandeau ele, fara a se ingriji daca au primit sau nu harul Sfantului Duh. Acest fel de viata, bazat numai pe participarea virtutilor morale, fara o cercetare minutioasa daca ele ne-au adus, si in ce cantitate, harul Sfantului Duh, este astfel caracterizat de cartile patristice: "Unele cai par drepte in ochii omului, dar sfarsitul lor sunt caile mortii" (Pilde 14,12).

Sfantul Antonie cel Mare, in scrierile lui catre monahi, scria despre astfel de fecioare: "Multi monahi si fecioare nu au nici o idee despre deosebirile voirii care lucreaza in om si nu stiu ca in el lucreaza trei voiri deodata. Prima este vointa lui Dumnezeu, perfecta si izbavitoare; a doua este propria noastra vointa omeneasca, care in sine nu este nici rea, nici buna; a treia vointa este draceasca, pe de-a-ntregul pierzatoare. Cea de a treia vointa este vrajmasa omului, indemnandu-l fie sa nu faca bine deloc, fie sa-l faca din mandrie, pentru binele in sine si nu pentru Hristos. Cea de-a doua, vointa noastra proprie, ne sfatuieste sa ne satisfacem poftele pacatoase sau, la fel cu cea draceasca, sa facem binele pentru el insusi, fara a ne ingriji de harul ce-l putem castiga. Prima vointa, cea de la Dumnezeu, ne invata sa facem binele cu un singur scop: dobandirea Sfantului Duh, comoara vesnica, inepuizabila, fara egal in lume.

Pe buna dreptate harul Sfantului Duh este simbolizat de untdelemnul ce le lipsea fecioarelor nebune. Sunt numite "nebune" pentru ca nu se ingrijeau de fructele care nu trebuie sa lipseasca faptelor bune, care sunt darurile Sfantului Duh, fara de care nimeni nu se poate mantui, caci "tot sufletul este insufletit de Duhul Sfant pentru a fi iluminat de taina sfanta a unimii Treimii."

Insusi Duhul Sfant vine sa Se salasluiasca in sufletele noastre si aceasta salasluire intru noi a Atotputernicului, locuirea unitatii Sale Trinitare impreuna cu sufletul nostru este conditionata de stradania prin toate mijloacele ce ne stau in putinta de a obtine pe acest Duh Sfant, Care pregateste in noi un loc demn de aceasta intalnire, dupa cuvantul lui Dumnezeu: "Voi intra la el si voi cina cu el si el cu Mine". (Apocalipsa 3,20). Astfel de untdelemn aveau fecioarele intelepte in candele, capabil sa lumineze puternic si clar multa vreme, asteptand sosirea in miez de noapte a Mirelui si intrarea cu El in camara de nunta a vesnicei bucurii.

Cand fecioarele nebune au vazut ca untdelemnul se termina din candele, au alergat in targ, dar n-au avut timp sa se intoarca inainte de inchiderea usii. Targul este viata noastra. Usa camarii de nunta este moartea. Fecioarele intelepte si nebune sunt sufletele crestinilor. Untdelemnul nu simbolizeaza faptele bune, ci harul Sfantului Duh, primit inlauntrul fiintei noastre prin mijlocirea faptelor bune si prin a carui lucrare fiinta noastra se transforma din aceasta in aceea, adica, din stricacioasa in nestricacioasa, din moarte sufleteasca in viata duhovniceasca, din intunecata in luminoasa, din inchisoare, in care stau inlantuite patimile, in camara de nunta si biserica sfintita, unde ne intalnim cu Domnul, Creatorul si Mantuitorul, Mirele sufletelor noastre. Mare este dragostea ce o are Dumnezeu pentru noi, pacatosii, fata de neglijenta ce o aratam noi la chemarea Sa: "Iata, stau la usa si bat" (Apocalipsa 3, 20), intelegand prin usa firul vietii noastre necurmat inca de moarte.

O, cat as dori eu, bucuria mea, ca si tu sa fii umbrit in aceasta viata de duhul lui Dumnezeu! Caci: "In ce te vei afla, in aceea te vei judeca" - zice Domnul. Vai, de trei ori vai, daca noi suntem impovarati de grijile pamantesti, caci cine poate suferi mania Lui si cine-I va putea rezista? Pentru aceasta s-a spus: "Privegheati si va rugati ca sa nu cadeti in ispita" ( Matei 26,41) sau, altfel spus, pentru a nu fi lipsiti de Duhul lui Dumnezeu, caci privegherea si rugaciunea ne dau harul Sau. 

Sfântul Serafim de Sarov