A sta înaintea icoanei şi a face metanii nu înseamnă încă rugăciune, ci sunt numai rechizitele rugăciunii; a rosti rugăciuni din memorie sau după carte sau a le asculta, nu înseamnă încă rugăciune, ci numai instrumentul rugăciunii sau mijlocul descoperirii şi al stârnirii ei.
Rugăciunea însăşi înseamnă să apară în inima noastră unul după altul sentimentele către Dumnezeu: sentimentul umilinţei, al devotamentului, al recunoştinţei, al slavosloviei, al iertării, al căinţei, al supunerii faţă de voia lui Dumnezeu, al râvnei şi celelalte...
Desprinderea cu rugăciunea nu se formează dintr-o dată, ci este nevoie de multă osteneală. Tocmai la această osteneală a formării deprinderii cu rugăciunea ne ajută mai mult decât orice rugăciunea lui Iisus şi căldura care o însoţeşte...
Când ne rugăm, trebuie să stăm cu mintea înaintea lui Dumnezeu şi numai la El să cugetăm. Pentru a învăţa mintea să stea într-un singur loc, Sfinţii Părinţi au folosit rugăciuni scurte şi s-au deprins să le rostească neîncetat...
Sf. Teofan Zăvorâtul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu