vineri, 15 iulie 2016

Focul duhovnicesc și furtuna gândurilor


    La început, când omul se apropie de Domnul, primul lucru pe care-l face este rugăciunea. Începe să meargă la biserică și să se roage acasă după cărțile de rugăciuni și fără ele. Însă gândurile lui tot se împrăștie. Nicidecum nu o poate scoate la capăt cu ele. 
    Cu cât mai mult se trudește în rugăciune, cu atât mai mult gândurile se potolesc și rugăciunea devine mai curată. Totuși atmosfera sufletului nu se curățește până când nu se aprinde focul duhovnicesc în inimă. Focul acesta este lucrarea harului lui Dumnezeu, dar nu al unui har deosebit, ci al celui ce este comun tuturor. El apare ca urmare a măsurii deosebite a curăției, în toată structura morală a omului care-l caută. Când se aprinde focul acesta sau se formează aparent în inimă căldura, atunci furtuna gândurilor se oprește. În această stare, rugăciunea seamănă mai mult sau mai puțin cu cea neîncetată. Mijlocitoarea ei este rugăciunea lui Iisus. Și aceasta este limita până la care poate ajunge rugăciunea săvârșită de omul singur.

Sf. Teofan Zăvorâtul

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu