vineri, 12 august 2016

Sufletul însetează după adevăr


Intr-una din Fericiri, Mântuitorul fericeşte pe "cei ce flămânzesc şi însetoşează de dreptate"; deci există şi o altă foame decât cea după pâine şi o altă sete decât cea după apă.
Sufletul flămânzeşte şi însetează ca cerbul după izvoarele apelor; el însetează după adevăr, bine şi frumos, ca planta după lumina şi căldura soarelui.
El nu poate creşte şi nu se poate dezvolta decât sub razele binefăcătoare ale iubirii şi ale bunei înţelegeri între oameni. Sufletul nu se adapă decât cu apa limpede a lacrimilor pocăinţei şi rugăciunii, nu se simte bine decât în aerul curat al faptelor bune şi al harului dumnezeiesc aflător în Biserică.
Pentru curăţirea lui, sufletul are apa Botezului şi a pocăinţei; pentru hrană şi întărire are masa dumnezeiască a Sfintei Împărtăşanii; pentru sfinţire şi desăvârşire are în această viaţă Biserica şi pe slujitorii ei sfinţiţi, iar pentru plata ostenelilor lui de pe pământ, Dumnezeu i-a pregătit în cealaltă lume fericirea Raiului.
Dar, fraţi creştini, oare cum ne purtăm noi cu sufletul nostru?
Nu cumva l-am detronat din locul de mare cinste în care l-a aşezat Dumnezeu înlăuntrul fiinţei noastre?
Nu cumva l-am izgonit la marginea preocupărilor, a grijilor şi a frământărilor noastre de toate zilele?
Suntem noi atenţi cu adevărat la întrebările, la neliniştile, la nevoile şi la dorurile lui către lumină, către curăţie, către frumuseţe şi adevăr?
Rămâne să răspundă fiecare, în chip cinstit, cum se poartă cu propriul său suflet, de care - să ştie bine! - va da seama înaintea lui Dumnezeu, Cel ce i l-a încredinţat!
Cu cât însă vom neglija, vom uita sau vom dispreţui mai tare sufletul şi nevoile lui, cu atât viaţa noastră va fi mai zbuciumată şi mai nefericită.
Ca să nu ajungem aşa, să ne rezervăm măcar o parte din energia şi puterea de muncă, din agoniseala şi din timpul nostru pentru sărmanul suflet, pentru această comoară tăinuită, ascunsă de Dumnezeu înlăuntrul fiinţei noastre. Să ne aducem aminte de el cât mai des. Să-l eliberăm pe cât se poate din robia nedreaptă şi apăsătoare a grijilor pătimaşe.
Să-i dăm înapoi dreptul la întâietate, rangul de cârmaci şi centru al fiinţei, al vieţii şi al preocupărilor noastre. Să-l ferim mai ales de tina păcatelor, căci sufletul este chipul lui Dumnezeu în noi.
Purtăm în noi icoana Lui. Iar când păcătuim, e ca şi când aruncăm în noroi icoana lui Dumnezeu.
Să-l curăţim de păcate prin baia lacrimilor lăuntrice ale pocăinţei şi ale mărturisirii adevărate;să-l hrănim cu lumina cunoştinţelor folositoare, cu simţămintele curate de milă, de dreptate şi iubire, ce înnobilează inima; să-l îmbărbătăm cu voinţa dârză de a face numai binele, care oţeleşte caracterul; să-l întărim cu rugăciunea, care ne pune în legătură cu Dumnezeu; să-l hrănim cu hrana cerească a Sfintei Împărtăşanii, ce ne uneşte pe deplin cu Hristos, Măntuitorul nostru. Amin

(Arhimandrit Sofian Boghiu - Smerenia şi dragostea, însuşirile trăirii ortodoxe)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu