joi, 2 noiembrie 2017

Dragă Tată




Dragă Tată,

      Îți scriu această scrisoare ajunsă la vârsta adolescenței, în frumosul an al optsprezecelea – o vârstă la care majoritatea tinerilor uită de Cel care le-a dat suflare de viață și se consideră stăpâni pe viața lor, ca și cum ar fi înșiși creatorii ei. Se mai gândesc și prietenii mei din când în când la Tine, toată lumea o face. Ești parte din fiecare celulă a noastră, iar noi suntem parte din Tine. Cu toate că suntem dovada vie a puterii Tale, mulți Te consideră un personaj dintr-un basm vechi, deja demodat și se revoltă împotriva Ta, fără să realizeze că Tu ești singurul lor adăpost la vreme de furtună.
     Pe mine mă ducea bunica la Tine încă din primii ani pe care mi i-ai dat să-i trăiesc, alături de o familie minunată, care știai Tu că-mi va oferi un trai fondat pe credință și iubire. S-a părut că ne-am împrietenit foarte repede, deși la început nu înțelegeam prea multe. Nu aveam încredere în oricine, dar știam că tu ești Binele. De fapt, noi ne știm de mult. Sunt sufletul care a stat lângă Tine și pe care l-ai trimis în misiune, pe Pământ, pentru un număr de zile limitat, ca mai apoi să mă întorc la Tine. Bunica mi-a confirmat asta. Nu cred că a murit, nu cred în moarte, deși aceasta pare să fie cea mai mare teamă a oamenilor care mă înconjoară. Viața noastră aici e ca și o zi grea la școală sau la muncă. E o perioadă limitată, iar când timpul s-a scurs, ne întoarcem fericiți la casele noastre, la familiile noastre. Dar Cerul Tău e casa noastră, iar Tu ne ești familia. De la Tine venim, la Tine ne vom întoarce odată ce filele cărții pe care o citim și trăim vor ajunge la final. Ceea ce aici e efemer, acolo e veșnic.
      Am crescut și te-am supărat de nenumărate ori, dar ca orice Tată, m-ai iertat mereu și continui să-mi dai iertare pentru orice greșeală. M-ai ocrotit, mi-ai dat liniște, pace și șansa de a învăța despre Tine și originea mea din fiecare lucru pe care l-am întâlnit în drumul meu, care duce tot spre Tine. M-ai ajutat să merg la școală și să învăț să Te citesc, să-mi fac prieteni pentru a nu fi singură în această călătorie în care m-ai trimis încă din prima zi petrecută în burtica mamei mele. Rezultatele bune nu au întârziat să apară și pentru asta, Tată, țin să-ți mulțumesc. Mi-ai descoperit talentele și m-ai ajutat să-mi dezvolt pasiuni: limbi străine, istorie, lectură, pictură... M-ai susținut mereu și asta s-a văzut după fiecare concurs pe care l-am câștigat.
     Viața nu e mereu ușoară într-o lume ticsită de așa-ziși atei, care până și în școală încearcă să-mi dovedească faptul că Tu nu exiști și mă iau în râs pentru că eu cred în Tine. Dar nu pot să mă convingă, și până la urmă, cine îi ascultă?!  Nu am avut niciodată un prieten imaginar, iar faptul că stau în acest ceas și-ți scriu această scrisoare nu poate decât să susțină realitatea existenței Tale.
      Nu am rupt legătura cu Tine, ori prin câte încercări am trecut. Mă rog de fiecare dată când am ocazia și îți fac vizite des, pentru că ai mereu ușile Casei Tale deschise. E foarte plăcut să văd  totuși atâția tineri care Te urmează în biserici, în școli și în viața de zi cu zi – nu mă mai simt singură.
       Prin această scrisoare, vreau să-ți mulțumesc pentru că exist și i-ai dat mamei mele puterea de a mă naște și crește. Îți mulțumesc pentru tot binele pe care mi-l faci în fiecare secundă a vieții mele și pentru că îmi ești alături la bine și la greu.

                                                                                 Fiica ta iubită,
                                                                              Andreea Gabriela

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu