...Așa lipsiți de atenție, cum am devenit, înțelegem cuvintele Scripturii altfel de cum ar trebui. Aceasta pentru că, în loc de a căuta harul, noi îl respingem prin orgoliul nostru intelectual și nu-i permitem să se sălășluiască în inimile noastre și să ne arate lucrurile așa cum sunt ele și cum le află cei ce caută adevărul cu toată inima.
Mulți, de exemplu, interpretează cuvintele Scripturii: ”Luând Domnul Dumnezeu țărână din pământ a făcut om și a suflat în fața lui suflare de viață și s-a făcut omul ființă vie” (Facerea 2,7), ca și cum ar vrea să spună că până atunci n-ar fi fost Adam nici suflet, nici duh omenesc ci doar carnea creată din țărâna pământului.
Această interpretare nu-i corectă căci Domnul Dumnezeu l-a creat pe Adam din țărână în starea de care vorbește Apostolul Pavel când afirmă: ”Și duhul vostru și sufletul și trupul să se păzească în întregime, fără de prihană, întru venirea Domnului nostru Iisus Hristos” (1Tesaloniceni 5,23). Toate aceste trei părți ale ființei noastre au fost create din țărâna pământului. Adam n-a fost creat mort, ci o ființă vie, asemănătoare celorlalte creaturi trăitoare pe pământ și însuflețite de Dumnezeu.
Dar iată ce este important. Dacă Dumnezeu n-ar fi suflat apoi în fața lui Adam această suflare de viață, adică harul Sfântului Duh, Care purcede de la Tatăl și Se odihnește peste Fiul și prin El este trimis în lume, cu toate că era superior celorlalte creaturi ar fi rămas lipsit de Duhul îndumnezeitor și ar fi fost asemănător tuturor creaturilor, având trup, suflet și duh conform cu specia lor, dar lipsite în interior de Duhul Sfânt, Care aparține lui Dumnezeu.
Din momentul în care Dumnezeu i-a dat suflare de viață, Adam a devenit, după cum spune Moise ”un suflet viu”, adică întru toate asemănător lui Dumnezeu, veșnic și nemuritor. Adam a fost creat nestricăcios. Nimic n-avea putere asupra lui. Apa nu-l putea îneca, focul nu-l putea arde, pământul nu-l putea înghiți, aerul nu-l putea vătăma. Toate îi erau supuse ca unui ales al lui Dumnezeu, ca unui stăpân și împărat al creaturilor. El era însăși perfecțiunea, coroana creaturilor și admirat ca atare. Suflarea de viață pe care Adam a primit-o de la Dumnezeu l-a umplut de înțelepciune așa cum n-a mai fost nici un om pe pământ și probabil nici n-o să mai fie. Când Dumnezeu i-a poruncit să dea nume creaturilor, le-a numit după calitățile și proprietățile pe care le dăduse Creatorul. Acest dar al harului divin, supranatural, provenind din suflarea de viață ce o primise, îi permitea lui Adam să vadă pe Dumnezeu plimbându-Se prin rai și să-I înțeleagă cuvintele, apoi graiurile îngerilor, ale tuturor creaturilor, ale păsărilor, ale târâtoarelor, care nouă, celor păcătoși, ne sunt neînțelese, iar pentru el erau clare.
Aceeași înțelepciune, aceeași forță și aceeași putere, aceleași calități bune și sfinte le-a primit și Eva la crearea sa, nu din țărâna pământului, ci din coasta lui Adam, în raiul așezat în mijlocul pământului.
Pentru ca Adam și Eva să poată menține cu ușurință mereu aceste calități nemuritoare, provenite din suflarea de viață, Dumnezeu a sădit în mijlocul raiului pomul vieții, ascunzând în fructele lui întreaga prezență și plenitudine a darurilor dumnezeieștii Sale suflări. Dacă Adam și Eva n-ar fi păcătuit, ar fi putut, ei și urmașii lor, mâncând din aceste fructe, să-și mențină în ei puterea dătătoare de viață a harului divin, nemurirea, veșnica reînnoire a puterilor trupești, sufletești și duhovnicești, tinerețea fără bătrânețe, o stare de fericire la care noi acum nici nu cutezăm să ne gândim.
Dar, gustând din fructele pomului cunoștinței binelui și răului, împotriva poruncii lui Dumnezeu, au cunoscut deosebirea între bine și rău și au devenit victima dezastrului ce s-a abătut asupra lor după încălcarea voii divine. Au pierdut harul prețios al Duhului Sfânt.
Sfântul Serafim de Sarov
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu