Strigătul neîncetat spre Dumnezeu ne curătă sufletul

     Părinte, am inceput cu o voce joasă, in ultima vreme mă simt cuprins de o dorintă puternica, sădită de Dumnezeu, cred, de a fi curătit. Văd patimile luptându-se inlăuntrul meu, văd cum inima mea este ca o junglă ce hrăneste multe fiare, stăpânită de diavol, care-si face toate poftele. Vreau să mă eliberez de această stare înspăimântătoare. As vrea să-i dăruiesc sufletul meu doar lui Dumnezeu, aş dori să mă lumineze. Vicleanul diavol l-a chinuit destulă vreme. Asa că vreau să fiu curătit dar nu stiu cum. Mă auzi, Gheron? Vreau să fiu curătit! Arată-mi cum! Sunt gata să ascult fără crâcnire orice mi-ai spune!

    Am inceput incet, dar am ajuns să strig si să plâng. Ultimele mele cuvinte s-ar putea să fi sunat ca tunetul in urechile pustnicului, atât de puternice au fost! A păstrat o vreme tăcere. M-a privit cu multă dragoste; numai monahii au acest fel de dragoste si stiu cum să o arate. Mi-a dat impresia că nu trebuia să mă tulbure această grijă, caci era binecuvântată.

 — Este vădit, a spus, că atunci când trăim o astfel de stare Duhul Sfânt se sălăsluieste si lucrează inlăuntrul nostru. Asa facem primii pasi pe calea vederii lui Dumnezeu (theoria). Dacă vederea desăvârsită a luminii necreate este o nemaipomenită incântare pentru suflet, pocăinta si constientizarea păcătoseniei noastre este pentru el „mistuirea focului”. Pocăinta si dorinta de curătire a sufletului de patimi este o clipă de har. Numai când harul intră inlăuntrul nostru putem vedea mizeria, ne putem da seama cât de departe suntem de Dumnezeu si luptăm să ne unim cu el. Noi nu putem avea aceste gânduri si aceste dorinte dacă harul lui Dumnezeu nu ne cercetează.

      Era un indrumător intelept, un duhovnic experimentat, un om cu adevărat plin de har. Stia, asemeni celui mai bun doctor, cum să te linistească, să-ti dăruiască pace, să-ti dea o doctorie linistitoare, nu pentru ca să te lase multumit in egoismul tău, ci ca să te dezlege de el, să te vindece.

 — Odată lamurit acest lucru, a spus el mai departe, trebuie să-ti arăt unele mijloace sau, mai bine zis, cel mai simplu mijloc. Să nu crezi cumva ca am să te impovărez cu lucruri foarte grele. Rugăciunea lui Iisus, „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine păcătosul”, strigătul neincetat spre Dumnezeu Mântuitorul nostru, ne curătă sufletul. Toată mântuirea noastră se sprijină pe chemarea lui Iisus si unirea cu El. Să-L chemam si El ne va vindeca prin venirea Lui. Să gemem ca un om bolnav si El, ca un doctor, va veni iubitor in ajutorul nostru. Să strigăm ca cel ce a căzut intre tâlhari si Bunul Samarinean va veni să ne curete rănile si să ne călăuzească spre han, adica spre vederea luminii (theoria) care ne mistuie intreaga fiintă. Când Dumnezeu coboară in inima noastră, El biruie diavolul si curătă răutătile pe care acesta le-a făcut. Biruinta asupra diavolului este, de aceea, biruinta lui Hristos in noi. Să facem ceea ce tine de partea omenească, adică să-L chemăm pe Hristos, si El va face ceea ce tine de partea dumnezeiască, va birui asupra diavolului si îl va izgoni. Asadar să nu urmărim să facem noi insine cele dumnezeiesti si să ne asteptăm ca Dumnezeu să le facă pe cele omenesti. Trebuie să intelegem bine acest lucru, noi facem cele omenesti, rugăciunea lui Iisus, si Dumnezeu cele dumnezeiesti, adica mântuirea noastră. Intreaga lucrare a Bisericii este colaborarea dintre divin si uman.

 Arhimandrit Hierotheos Vlachos - O noapte in pustia Sfantului Munte (fragment)